·

Administrația Trump și-a pierdut răbdarea

Demonstrație de forță în Marea Neagră

Datele serviciului de urmărire în timp real a poziţiei avioanelor aflate în zbor Flightradar24, cu sediul la Stockholm, au arătat că în data de 17.05.2025 o dronă de recunoaştere strategică RQ-4B Global Hawk americană a efectuat un nou zbor în zona Mării Negre.

Drona Northrop Grumman RQ-4B Global Hawk, cu numărul de înregistrare 11-2046 și indicativul radio FORTE10, a decolat în jurul orei 05:00 CEST de la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia. Aceasta a ieșit deasupra Mării Negre de pe teritoriul Bulgariei, evoluând la o altitudine de 15.697 de metri, cu o viteză de 630 km/h, la circa 130 de kilometri de Crimeea.

În mod evident, zona scanată de drona americană a vizat în general Peninsula Crimeea și în special localitatea Sevastopol, unde este dislocată baza navală principală a Flotei ruse din Marea Neagră, dar și alte facilități militare aparținând armatei ruse.

Trebuie precizat faptul că zborurile dronelor americane deasupra Mării Negre au fost suspendate la începutul verii trecute după ce rușii au amenințat că vor doborî toate aparatele de zbor fără pilot din regiune, acuzând SUA că au furnizat Ucrainei informații de cercetare, care au permis atacarea Sevastopolului cu rachete ATACMS. Oficialii de la Moscova au susținut chiar că, pe 25 iunie, o dronă RQ-4B s-a prăbușit în Marea Neagră în urma “întâlnirii” cu un avion de vânătoare rusesc.

RQ-4B Global Hawk, produs de Northrop Grumman, este cel mai mare vehicul aerian fără pilot (UAV) din lume. Are o anvergură a aripilor de aproape 40 de metri şi o autonomie de zbor de peste 30 de ore.

Drona este dotată cu echipamente de supraveghere de înaltă tehnologie, radare cu deschidere sintetică, senzori electro-optici şi în infraroşu, având capacitatea să colecteze informaţii în timp real cu privire la activităţile de apărare aeriană, ale avioanelor militare şi navelor şi poate supraveghea o suprafaţă de 100.000 de kilometri pătraţi – o zonă de mărimea Islandei – în fiecare zi.

SURSE:

stiripesurse.ro

defenseromania.ro

defence-blog.com

kyivpost.com

More from the blog